Adunarea Națională a Bulgariei a aprobat în mod definitiv modificările la Legea privind eficiența energetică, prin care se înființează Fondul Național pentru Decarbonizare. Noua structură va sprijini gospodăriile în implementarea măsurilor legate de eficiența energetică și va înlocui actualul Fond pentru Eficiență Energetică și Surse Regenerabile.
Fondul va finanța activități și proiecte menite să îmbunătățească eficiența energetică și să încurajeze producția și consumul de energie din surse regenerabile în clădiri.
Resursele financiare ale fondului vor proveni din donații ale instituțiilor financiare internaționale, fonduri internaționale, precum și de la persoane fizice și juridice bulgare și străine, în conformitate cu legislația privind prevenirea spălării banilor.
Ministerul Inovațiilor și Creșterii a prezentat prima hartă interactivă a investițiilor din Bulgaria. Scopul platformei este să ofere investitorilor bulgari și străini informații utile și actualizate, într-un singur loc, și să îi ajute să ia decizii de..
Furnizorul bulgar de gaze naturale deținut de stat, Bulgargaz, a propus ca prețul gazelor naturale pentru luna noiembrie să crească cu aproximativ 8%, până la aproape 66 de leva (33,75 de euro) pe megawatt-oră, fără taxe și impozite, a raportat..
Creșterea economiei bulgare s-a accelerat în al doilea trimestru al anului 2025, înregistrând un avans de 3,5% față de aceeași perioadă a anului precedent, arată analiza publicată de Banca Națională a Bulgariei (BNB) în ediția nr. 3 a raportului „Revista..
Bulgaria dispune de cantități suficiente de combustibil, iar rezervele pentru 90 de zile sunt asigurate în proporție de aproximativ 98%, a declarat Asen..
Bulgaria are suficiente rezerve de benzină, motorină și combustibil de aviație, a declarat de la tribuna Adunării Naționale ministrul Energiei.Jecho..
O conferință cu tema „Perspective privind integrarea refugiaților și migranților pe piața muncii” va avea loc astăzi la Sofia. Evenimentul este organizat..