„Când ia decizii prin unanimitate, UE își demonstrează clar capacitatea de a acționa hotărât în fața numeroaselor provocări geopolitice din ultimii ani, ținând cont de sensibilitățile naționale ale statelor membre”, subliniază ministrul.
„Deciziile adoptate prin majoritate calificată, de regulă, nu reflectă același nivel de angajament politic”, afirmă categoric Gheorghiev și adaugă: „Considerăm că, în actuala situație geopolitică complexă, este extrem de important ca UE să-și păstreze unitatea, ținând cont de interesele tuturor statelor membre.”
Cu o săptămână în urmă, comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a propus ca prin unanimitate să fie adoptate doar deciziile privind începerea și încheierea negocierilor cu statele candidate la aderare.
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în fața presei că a participat personal la discuții cu reprezentanți americani privind eliminarea sancțiunilor din cadrul Legii „Magnitsky” aplicate unor cetățeni bulgari. El a precizat că a abordat acest subiect și..
Parlamentul a aprobat, cu 111 voturi „pentru”, 51 „împotrivă” și 43 de abțineri, înființarea unei comisii temporare care va examina activitatea lui George Soros și a fiului său, Alexander Soros, precum și a fundațiilor asociate acestora în Bulgaria...
Președintele Rumen Radev a retrimis Parlamentului, pentru reexaminare, modificările legislative adoptate prin care vânzarea activelor companiei ruse „Lukoil“ în Bulgaria ar urma să se facă doar cu aprobarea prealabilă a Consiliului de Miniștri și cu un..
În cadrul unei ședințe extraordinare, Comisia parlamentară pentru Energie a respins veto-ul președintelui Rumen Radev asupra modificărilor legislative care..
„Justificările guvernanților, potrivit cărora așteaptă publicarea în Monitorul Oficial a modificărilor adoptate de ei, la Legea privind reglementarea..
Adunarea Națională a Bulgariei a respins veto-ul președintelui Rumen Radev asupra amendamentelor care extind competențele administratorului comercial..