Filmul „Made in EU”, regizat de Stefan Komandarev, a obținut Premiul Criticii la Festivalul de Film de la Arras, în Franța, au anunțat reprezentanții echipei producției.
Juriul a fost format din critici de film și jurnaliști de la France 2, France Inter, Allociné, Konbini, Vanity Fair și Paris Match. „Felicitări întregii noastre echipe. După ceremonie am avut ocazia să discut cu membrii juriului, iar decizia lor de a recompensa filmul nostru a fost unanimă. Fiecare dintre ei va scrie o recenzie pentru publicația pe care o reprezintă, ceea ce va contribui la promovarea distribuției filmului Made in EU în Franța”, a declarat Komandarev.
Următoarea prezentare a filmului va avea loc pe 18 noiembrie, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Gijón, Spania, în secțiunea competițională „Maeștrii cinematografiei contemporane”, relatează BTA.
„Made in EU” este o coproducție bulgaro-germano-cehă (Argo Film, 42film și Negativ), realizată cu sprijinul Centrului Național de Film, Televiziunii Naționale Bulgare, ZDF/ARTE, MDM Germania, Fondului Ceh de Film, KIA Bulgaria și TRT Turcia.
Filmul spune povestea unei croitorese dintr-un oraș mic și a fiului ei. Iva, protagonista, este acuzată că ar fi provocat o pandemie în comunitatea locală și devine țap ispășitor, persecutată de un sistem care i-a exploatat munca ani la rând.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul cultural al Bulgariei – Festivalul de Operă și Balet din Stara Zagora – începe, conform tradiției, cu o premieră susținută de gazdele de la Opera din Stara Zagora. Pe 21 și 22 noiembrie, prima..
Echipa Centrului de Tineret „Vasil Levski” din Taraclia, împreună cu studenți ai Universității din Ruse „Angel Kâncev”, filiala din orașul Taraclia, Republica Moldova, au participat la festivitățile dedicate jubileului de 80 de ani ai Universității din..
Stațiunea montană Bansko devine capitala culturii montane, a aventurilor și a călătoriilor, prin filme, expoziții și prezentări care povestesc despre limitele posibilităților umane. Acolo, în zece locații, între 19 și 23 noiembrie, va avea loc „Bansko..
Filmul „Made in EU”, regizat de Stefan Komandarev, a obținut Marele Premiu al Publicului la cea de-a 63-a ediție a Festivalului de Film din Gijón, în..
Aproximativ 90% dintre antichitățile confiscate în timpul unei operațiuni internaționale împotriva unei rețele de trafic de bunuri culturale vor fi..
Scurtmetrajul de animație „Viața cu un Idiot” de Teodor Ușev a câștigat premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional de Scurtmetraje din..