Finala celei de-a douăsprezecea ediții a concursului „Premiul pentru rețeta de apă de trandafiri” a fost găzduită de Ambasada Bulgariei la Tokyo. Potrivit unei postări pe Facebook a misiunii diplomatice în Japonia, concursul a fost organizat de Asociația Culturală Bulgară a Trandafirilor, prezidată de Fumie Yamashita.
”Concursul a fost împărțit în două categorii de vârstă. Cei cinci finaliști din categoria „Elevi” sunt toți elevi ai unui liceu culinar din prefectura Niigata. Anul acesta, pentru a doua oară, au participat la concurs și cofetari și bucătari profesioniști din toată Japonia – în total 18 finaliști”, a declarat echipa ambasadei noastre.
La finalul concursului, ambasadoarea Bulgariei, Marieta Arabagieva, membru onorific al juriului, a înmânat premiile și certificatele câștigătorilor și finaliștilor. În discursul său, ea i-a felicitat pe participanți pentru rețetele și ideile originale de utilizare a apei de trandafiri și le-a urat succes în viitor. Asociația Culturală Bulgară a Trandafirului continuă să organizeze cu succes concursul și să promoveze trandafirii bulgari și produsele din trandafiri în Japonia.
„Evenimentul a fost mediatizat de presa culinară japoneză, ceea ce a contribuit la creșterea vizibilității țării noastre în rândul publicului japonez”, a declarat ambasada, citată de BTA.
Editor: Diana Țancova
Publicat în limba română de Vlad Mitev
Fotografii: Ambasada Bulgariei în Japonia, Ani Petrova - BNR
Bulgaria va lua parte la prestigiosul concurs muzical Eurovision, care în 2026 va marca cea de-a 70-a ediție. Revenirea face parte din eforturile Televiziunii Naționale Bulgare (BNT) de a promova cultura și talentul bulgar în fața publicului..
Academia Bulgară de Științe (ABS) va marca astăzi Ziua Iluminiștilor Naționali printr-o ceremonie solemnă și o expoziție specială, informează BTA. Evenimentul va fi deschis de prof. Evelina Slavcheva, președintele academiei, iar prof. Ivan Granitski va..
Ambasada Bulgariei în Japonia, în parteneriat cu Universitatea de Studii Străine din Tokyo, organizează cea de-a treia ediție a concursului de oratorie în limba bulgară din Țara Soarelui Răsare. Evenimentul este programat pentru 14 decembrie, la Tokyo,..
Filmul „Made in EU”, regizat de Stefan Komandarev, a obținut Marele Premiu al Publicului la cea de-a 63-a ediție a Festivalului de Film din Gijón, în..
Aproximativ 90% dintre antichitățile confiscate în timpul unei operațiuni internaționale împotriva unei rețele de trafic de bunuri culturale vor fi..
Scurtmetrajul de animație „Viața cu un Idiot” de Teodor Ușev a câștigat premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional de Scurtmetraje din..