Proporția studenților străini din Bulgaria s-a dublat în ultimul deceniu. În 2013, aceștia reprezentau aproape 4% din totalul studenților, iar în 2025 numărul lor a ajuns la 9% din totalul studenților activi. Acest lucru este indicat de clasamentul anual al instituțiilor de învățământ superior din țară. Pentru încă un an, ponderea studenților străini este cea mai mare în domeniile „Medicină” - 59%, „Medicină dentară” - 48% și „Medicină veterinară” - 33%. În alte 5 domenii profesionale, studenții străini reprezintă peste 10%. Acestea sunt „Farmacie” – 16%, „Turism” – 14%, „Transport, navigație și aviație” – 12%, „Artă muzicală și dans” – 12%, iar în „Teoria și managementul educației” reprezintă 11%.
61% dintre absolvenții din țară din ultimii 5 ani lucrează în posturi pentru care au studiat, comparativ cu 46% în 2014. Șomajul în rândul absolvenților este puțin peste 2%. 14% au plecat să lucreze în străinătate, comparativ cu peste 25% în 2014. Cele mai mari venituri lunare, de peste 3550 de euro, sunt obținute de absolvenții „Informatică și știința calculatoarelor” de la Universitatea din Sofia.
Editor: Ivo Ivanov
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: BGNES
Miercuri, temperaturile minime vor fi între 5 și 10°, în Sudul Bulgariei între 12 și 17°, iar în Sofia – aproximativ 8°. Pe parcursul zilei va fi înnorat și cu precipitații, în principal în Nordul și Vestul Bulgariei, care vor continua și în noaptea de..
Elevii din Generația Z, care sunt în prezent în școală (născuți între 1995 și 2012), folosesc pe scară largă inteligența artificială în procesul lor de învățare. Potrivit observațiilor profesorilor, este vorba de peste 85% dintre elevii din Bulgaria,..
La Berlin are loc astăzi o reuniune europeană la nivel înalt dedicată suveranității digitale, organizată de Germania și Franța. Pe 13 noiembrie 2025, Consiliul de Miniștri a aprobat aderarea Bulgariei la Declarația privind suveranitatea digitală..
Speranța medie de viață în Bulgaria a început să crească din nou și ajunge la 75,6 ani, a anunțat serviciul de presă al guvernului. Tendința pozitivă este..
Bulgaria sărbătorește Ziua Națională a Cititului în a treia vineri din noiembrie. Fundația Cititul conduce inițiativa sub motto-ul: „Citește. Pe bune”...
În 2026, Ministerul Inovării și Creșterii Economice va investi aproape 115 milioane de euro în infrastructura națională pentru comunicații sigure prin..