Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Poliția bulgară a destructurat o rețea de trafic de migranți

Zece persoane au fost arestate în cadrul unei operațiuni de amploare; traficanții cereau până la 15.000 de euro de persoană

Foto: MAI

Migranți ilegali din Siria, Irak și Iran au fost descoperiți în Sofia, iar zece membri ai unui grup criminal organizat au fost arestați, a declarat reporterilor procurorul adjunct al orașului, Desislava Petrova.

Doi dintre cei arestați au fost acuzați că sunt liderii rețelei. Arestările au avut loc în urma unei operațiuni specializate a Ministerului de Interne, menită să combată migrația ilegală, desfășurată pe 23 noiembrie.

Grupul, care era activ din 2022, a fost înființat pentru a facilita traficul de migranți. Trecerile frontierei bulgaro-turce erau organizate fie peste gard, fie ascunși în camioane și microbuze. Destinația principală a migranților era Germania, dar și Italia și Franța erau vizate.

Rețeaua era condusă de cetățeni de alte naționalități, iar bulgarii erau implicați doar în transport și logistică. Traficanții ar fi cerut între 4 000 și 15 000 de euro de persoană, în funcție de metoda de trecere a frontierei.

Editor: Miglena Ivanova

Publicat în limba română de Vlad Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Medici bulgari efectuează controale de sănătate reproductivă în Albania

Albania și Bulgaria și-au unit forțele în numele nașterii unui copil în plus. În după-amiaza zilei de 7 noiembrie, au început primele controale gratuite de medicină reproductivă, conduse de specialiști bulgari, în orașul albanez Korçë — o regiune..

publicat în 14.11.2025 la 14:45

„Viața valorează mai mult decât like-urile”: a început campania care îi avertizează pe tineri să nu-și riște viața pentru fotografii periculoase

„Viața valorează mai mult decât like-urile”: este numele celei mai recente campanii lansate pentru a-i avertiza pe tineri să nu-și riște viața pentru fotografii periculoase. Inițiativa este lansată de una dintre companiile de transport al energiei..

publicat în 14.11.2025 la 11:30

Un model de yacht dezvoltat în Bulgaria ajunge în finala unui concurs internațional

Un model de yacht electric creat în Bulgaria a obținut recunoaștere internațională, calificându-se în finala prestigioaselor The Gussies Electric Boat Awards 2025 -  premii dedicate celor mai inovatoare și sustenabile yachturi și ambarcațiuni electrice..

publicat în 14.11.2025 la 08:45