Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Universitățile din Veliko Tarnovo și Craiova lansează un proiect educațional comun

Foto: BTA

Universitățile din Veliko Tarnovo și Craiova vor forma studenți în cadrul unui proiect comun româno-bulgar. În cadrul unei conferințe de presă organizate în vechea capitală, coordonatorii proiectului din cadrul celor două universități au prezentat principalele obiective și rezultatele așteptate.

„Proiectul „Conectare prin rezultate, educație și valori – Connect-Hard” este implementat în cadrul programului de cooperare transfrontalieră Interreg al Uniunii Europene, cu o valoare de peste 1 milion de euro, și va continua timp de doi ani”, a declarat prorectorul Universității Veliko Tarnovo, prof. Nikolay Kanev, citat de BTA.

Sunt planificate cinci școli de vară cu participarea a 100 de studenți de la ambele universități, dedicate istoriei medievale și moderne a regiunii Dunării Inferioare, arheologie, artă, matematică, inteligență artificială și modelare cu imprimante 3D. Pe lângă schimbul de experiență și idei, un alt obiectiv important al proiectului este îmbogățirea competențelor lingvistice în limba engleză ale studenților. 

Editor: Diana Tancova

Tradua si postat de Vlad Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Nava română care studiază curățenia Dunării acostează lângă Ruse, în Bulgaria

Nava română care studiază curățenia Dunării acostează lângă Ruse, în Bulgaria Nava REXDAN, care efectuează un studiu la scară largă asupra configurației și dinamicii Dunării - de la Marea Neagră până la Viena, a acostat în apropierea orașului Ruse, din..

publicat în 15.07.2025 la 18:30

România a preluat comanda grupului de luptă împotriva minelor din Marea Neagră, alături de Bulgaria și Turcia

În cadrul unei ceremonii desfășurate în orașul Constanța, Bulgaria a predat României comanda Grupului naval de luptă împotriva minelor din Marea Neagră (MCM Black Sea), a anunțat centrul de presă al Ministerului Apărării.  Principiul comenzii prin..

publicat în 11.07.2025 la 08:30

„Primește-mă la țară”: Școala duminicală „Yordan Yovkov” din București în vizită în Gabrovo

Școala duminicală bulgară „Yordan Yovkov” din București, România, participă și în acest an la frumoasa inițiativă a Primăriei Gabrovo „Primește-mă la țară”, a anunțat Ambasada Bulgariei în România pe pagina sa de Facebook, fără a omite superlativele: „Vă..

publicat în 09.07.2025 la 10:30