Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Gheorg Gheorghiev: Sprijinul pentru Ucraina și presiunea asupra Rusiei trebuie să continue

Foto: mfa.bg

„Soluțiile pentru realizarea păcii în Ucraina trebuie să se bazeze pe principiile fundamentale ale Cartei ONU, precum suveranitatea, independența și integritatea teritorială.” Acest lucru a fost declarat de ministrul bulgar de externe Gheorg Gheorghiev în cadrul videoconferinței informale a miniștrilor de externe ai UE dedicată agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.

Ministrul Gheorghiev și-a exprimat aprecierea pentru eforturile Statelor Unite, dar a subliniat, de asemenea, că pentru a se ajunge la soluții durabile este necesară participarea și acordul atât al Ucrainei, cât și al UE cu privire la aspectele care ne privesc în mod direct, în spiritul cooperării transatlantice. El a adăugat că sprijinul comun pentru Ucraina și presiunea asupra Rusiei trebuie să continue.

Miniștrii au discutat despre ultimele evoluții, sprijinul pentru eforturile Statelor Unite, precum și rolul și interesele UE în realizarea unei păci durabile, juste și cuprinzătoare în Ucraina. În cadrul videoconferinței s-a discutat, de asemenea, despre diversele instrumente de asistență pentru Ucraina, precum și despre continuarea presiunii sancțiunilor asupra Rusiei.

Editor: Diana Țancova

Publicare în limba română: Vlad Mitev

Foto: mfa.bg




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Un model de yacht dezvoltat în Bulgaria ajunge în finala unui concurs internațional

Un model de yacht electric creat în Bulgaria a obținut recunoaștere internațională, calificându-se în finala prestigioaselor The Gussies Electric Boat Awards 2025 -  premii dedicate celor mai inovatoare și sustenabile yachturi și ambarcațiuni electrice..

publicat în 14.11.2025 la 08:45

Un alt caz de cruzime față de animale mobilizează energia civică

Un caz în care un câine a fost călcat de un medic într-un cartier din Sofia a provocat o undă de indignare publică și un protest în Sofia, care va avea loc astăzi în fața Academiei Medicale Militare - instituția medicală în care lucrează medicul. Între..

publicat în 13.11.2025 la 18:30

Guvernul Bulgariei aprobă proiectul de buget pentru 2026

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind bugetul de stat pentru 2026, precum și previziunile bugetare pe termen mediu actualizate pentru perioada 2026-2028. În legătură cu introducerea euro la 1 ianuarie 2026, toate cifrele au fost pregătite în euro,..

publicat în 13.11.2025 la 17:45