Cu 207 voturi, deputații au prelungit bugetul de stat de anul trecut până la 31 iulie. Acesta este termenul stabilit de parlament pentru adoptarea bugetului pentru 2023. Până în iulie, veniturile și cheltuielile rămân în limitele anului 2022, ținând cont de actele parlamentului și ale guvernului care au intrat în vigoare pentru cheltuieli bugetare suplimentare sau reduse.
Ministrul de finanțe, Asen Vasilev, a declarat că trezoreria dispune de peste 5 miliarde de euro și că "orice discuție despre faliment este nesustenabilă". În următoarele 2 săptămâni vom vorbi despre portofelul în limita unui deficit de 3%, a subliniat el. În cadrul discuției, majoritatea de guvernare a cerut menținerea taxelor la același nivel și a spus că costurile educației ar trebui să ajungă la cel puțin 4,5% din PIB.
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în fața presei că a participat personal la discuții cu reprezentanți americani privind eliminarea sancțiunilor din cadrul Legii „Magnitsky” aplicate unor cetățeni bulgari. El a precizat că a abordat acest subiect și..
Parlamentul a aprobat, cu 111 voturi „pentru”, 51 „împotrivă” și 43 de abțineri, înființarea unei comisii temporare care va examina activitatea lui George Soros și a fiului său, Alexander Soros, precum și a fundațiilor asociate acestora în Bulgaria...
Președintele Rumen Radev a retrimis Parlamentului, pentru reexaminare, modificările legislative adoptate prin care vânzarea activelor companiei ruse „Lukoil“ în Bulgaria ar urma să se facă doar cu aprobarea prealabilă a Consiliului de Miniștri și cu un..
Comisia Europeană a plătit Bulgariei 438,6 milioane de euro ca parte a celei de-a doua plăți în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență. La 3..
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a emis un decret prin care a numit-o pe ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Maria Anghelieva, ambasador al..
„Justificările guvernanților, potrivit cărora așteaptă publicarea în Monitorul Oficial a modificărilor adoptate de ei, la Legea privind reglementarea..