Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Printre ostaticii Hamas din Gaza se numără persoane de origine bulgară

Foto: BTA

Doi ostatici de origine bulgară sunt deținuți de Hamas, a declarat vicepremierul și ministrul de externe Maria Gabriel, care, împreună cu premierul Nikolai Denkov, au revenit dintr-o vizită în Israel. "Aceasta este informația pe care o putem împărtăși, continuăm, în coordonare cu statul Israel și cu părțile implicate în negocieri, să facem tot ce este necesar pentru a obține eliberarea ostaticilor", a spus Gabriel. Ea a precizat că în cadrul vizitei au avut loc și întâlniri cu rude ale ostaticilor, de unde s-au aflat informații despre cei doi ostatici civili de origine bulgară. 

Dacă ostaticii sunt de origine bulgară și nu au încă documente bulgărești, cred că prima noastră sarcină este să-i facem cetățeni bulgari. În plus, practica arată că este mai ușor de eliberat pe cei care au dublă cetățenie. Acesta este apelul făcut de vicepreședintele Iliana Yotova după aflarea veștii. 



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

O petiție cere înființarea primei rezervații marine din Bulgaria

Pe 31 octombrie 2024, sărbătorim ziua internațională a Mării Negre.Scopul acesteia este de a atrage atenția publicului asupra problemelor mării și asupra modalităților de a o proteja, pentru a asigura un viitor mai bun pentru 16 milioane de oameni din..

publicat în 31.10.2024 la 09:15

SUA sancționează 3 companii din Bulgaria pentru exporturi interzise către Rusia

Trei companii bulgare au fost sancționate de SUA pentru că au facilitat industria militară rusă. Potrivit Departamentului de Stat și Departamentului Trezoreriei SUA, acestea au livrat componente de aviație și alte articole folosite de Rusia pentru..

publicat în 31.10.2024 la 08:30

Bulgaria în viitor - un centru tehnologic regional

Asociația Profesională de Robotică, Automatizare și Inovații reunește peste 80 de companii bulgare și internaționale care au un singur obiectiv global - să stabilească țara noastră ca un centru de dezvoltare tehnologică.Pentru a realiza acest vis, ei..

publicat în 30.10.2024 la 18:30