Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Sfințirea de Bobotează a drapelelor de luptă

Foto: BTA

Tradiționala Agheasmă de Bobotează a drapelelor de luptă, a steagurilor și a stindardelor armatei bulgare va fi sărbătorită pe 6 ianuarie în toate garnizoanele din țară. La Sofia, ritualul solemn va avea loc la ora 11.00 în fața Monumentului Soldatului Necunoscut, în prezența ministrului Apărării, Todor Tagarev.

Pentru prima dată, sfințirea drapelelor a fost slujită în timpul domniei Țarului Simeon I, înainte de bătălia de la Aheloy din 1917. 

Până la căderea Bulgariei sub dominația otomană, binecuvântarea a steagurilor se făcea înainte de fiecare bătălie purtată de armata bulgară. După Eliberare, tradiția a fost restabilită de primul ministru al Apărării din Principatul Bulgariei, Piotr Dmitrievici Parensov, și a continuat până în 1946, potrivit Ministerului Apărării. 

După schimbările democratice de regim, ritualul a fost reluat în 1993. De atunci, în fiecare an, de Bobotează, în toate garnizoanele, cel mai înalt reprezentant al Bisericii Ortodoxe Bulgare din eparhie citește o rugăciune pentru sănătate și reușite, împreună cu sfințirea drapelelor de luptă.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Mitropolit Antonie

În Ajunul Crăciunului privim înainte cu speranță

Ajunul Crăciunului este una dintre acele sărbători de familie liniștite, pline de speranță pentru viitor. La granița dintre trecut și prezent, bulgarii ortodocși se adună pentru a întâmpina zilele care vor veni. În mod tradițional, masa din Ajunul..

publicat în 24.12.2024 la 15:45

Mitropolitul Grigorie de Vrața: Hristos trebuie să fie bine primit

În așteptarea Nașterii lui Hristos, Biserica Ortodoxă își deschide porțile pentru serviciile divine de astăzi, anunțând împlinirea tainei Întrupării. ”Să trăim Nașterea lui Hristos în timpul slujbelor solemne, astfel încât să-L întâmpinăm cu adevărat..

publicat în 24.12.2024 la 11:30

Creștinii ortodocși sărbătoresc conceperea lui Theotokos de către Sfânta Ana

Pe 9 decembrie Biserica Ortodoxă sărbătorește Conceperea Preasfintei Theotokos de către Sfânta Ana. Ioachim și Ana au rămas mult timp fără copii, în ciuda vieții lor neprihănite. Pe lângă durerea lor personală, ei au îndurat și oprobiul public,..

publicat în 09.12.2024 la 14:45