Patriarhul României, Daniel, a trimis o telegramă de condoleanțe Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare cu ocazia decesului Patriarhului bulgar Neofit. Telegrama este publicată pe site-ul oficial al Patriarhiei Române.
„Cu profundă durere, am aflat despre plecarea din această lume, după lupta cu o boală îndelungată, a iubitului nostru frate în Hristos, vrednicul de pomenire Neofit, Mitropolitul Sofiei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, o venerabilă și bine-cunoscută personalitate a Ortodoxiei contemporane.
Împărtășim durerea provocată de această pierdere și, în numele ierarhilor, clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, adresăm condoleanțe frățești membrilor Sfântului Sinod și întregii Biserici a Bulgariei.
Ne rugăm lui Hristos, Domnul nostru, Cel Care este învierea și viața (cf. Ioan 11, 25), să odihnească împreună cu drepții sufletul Patriarhului Neofit în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi. Veșnica lui pomenire din neam în neam!” se spune în document.
Ajunul Crăciunului este una dintre acele sărbători de familie liniștite, pline de speranță pentru viitor. La granița dintre trecut și prezent, bulgarii ortodocși se adună pentru a întâmpina zilele care vor veni. În mod tradițional, masa din Ajunul..
În așteptarea Nașterii lui Hristos, Biserica Ortodoxă își deschide porțile pentru serviciile divine de astăzi, anunțând împlinirea tainei Întrupării. ”Să trăim Nașterea lui Hristos în timpul slujbelor solemne, astfel încât să-L întâmpinăm cu adevărat..
Pe 9 decembrie Biserica Ortodoxă sărbătorește Conceperea Preasfintei Theotokos de către Sfânta Ana. Ioachim și Ana au rămas mult timp fără copii, în ciuda vieții lor neprihănite. Pe lângă durerea lor personală, ei au îndurat și oprobiul public,..