De la începutul lunii decembrie și până pe 15 aprilie, stațiunea Bansko din muntele Pirin a fost vizitată de peste 190.000 de turiști din țară, din țările vecine din Balcani, din Europa și SUA. Numărul de înnoptări în timpul sezonului a fost de peste 656.000. Turiștii bulgari au fost 163.250, cu peste 101.000 de înnoptări.
Peste 20.000 de turiști greci au vizitat Bansko în această iarnă, numărul înnoptărilor acestora fiind de 48.582. Turiștii din România au fost aproape 18.000, iar cei din Marea Britanie puțin peste 18.000. Comparativ cu sezonul de iarnă precedent, numărul turiștilor care au vizitat Bansko este cu 35.000 mai mare, iar numărul înnoptărilor cu 51.000 mai mare.
Președintele Uniunii Întreprinderilor de Turism - regiunea Bansko, Malin Bistrin, descrie sezonul trecut ca fiind bun.
"Oaspeții noștri din acest an au fost în mod tradițional de pe piețele unde lucrăm bine. Numărul turiștilor israelieni în acest sezon de iarnă a fost de 9.000, cu peste 38.000 de înnoptări. În sezonul precedent au fost aproximativ 19.000 și 85.639", a subliniat Bistrin.
El a adăugat pentru BTA că, datorită programului cultural bogat, se așteaptă la un sezon bun în vară, iar stațiunea este prezentată în prezent la un forum turistic în capitala Kosovo, Pristina.
Aproximativ 320.000 de cetățeni bulgari vor călători în perioada liberă de la începutul lunii septembrie, între 6 și 8 ale lunii, potrivit estimărilor Institutului pentru Analize și Prognoze în Turism, conduse de Rumen Draganov. Dintre aceștia, în jur de..
Dezvoltarea turismului viticol ca produs strategic, care completează punctele forte tradiționale ale turismului bulgar și care ar putea transforma țara într-o destinație turistică pe tot parcursul anului, a fost tema centrală a întâlnirii dintre ministrul..
Transportatorii auto din Bulgaria raportează o creștere de 10% a numărului de pasageri care au călătorit cu autocarul spre litoral în această vară. Până în prezent, turiștii preferau în special stațiunile din sudul litoralului bulgăresc, însă în..