Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a semnat un decret privind promulgarea modificărilor la Legea Educației Preșcolare și Școlare care interzic „propaganda orientării sexuale netradiționale”. Acest lucru a devenit clar dintr-un anunț al secretariatului de presă prezidențial.
În urmă cu o săptămână, Adunarea Națională a votat interzicerea propagandei, promovării sau incitării, în sistemul educațional, a oricăror idei și opinii legate de orientarea sexuală netradițională și/sau identitatea de gen, altele decât sexul biologic. De asemenea, este introdusă următoarea definiție: „Orientarea sexuală netradițională este diferită de înțelegerile comun acceptate și stabilite în tradiția juridică bulgară ale atracției emoționale, romantice, sexuale sau senzuale între indivizi de sex opus.”
Activiștii LGBTQ+ s-au opus amendamentelor și au făcut apel la șeful statului să le respingă prin veto. Un alt protest al comunității LGBTQ+ este programat pentru astăzi.
Agenția bulgară de presă BTA a sărbătorit 127 de ani de la primul său buletin de știri. Au fost prezentate un nou centru de știri, o sală de lectură și un nou font LIK, creat special pentru agenție, de către Academia Națională de Arte. Directorul..
Concurând împotriva a 180 de sportivi din 36 de țări, Rahim Rashaida a obținut o victorie istorică pentru scrima bulgară. Rashaida, care se antrenează la Clubul de scrimă al Academiei Naționale de Sport sub îndrumarea antrenorului Dimitar Nikolov, și-a..
Cristian Vladov și Stefan Kiurkciev de la Muzeul de Istorie Naturală din Plovdiv lucrează la un proiect pentru a aduce pești vii din sudul Cercului Arctic în Bulgaria. Scopul este de a crea un acvariu antarctic în Plovdiv, unde vizitatorii - de la..
Pe 16 februarie 2025, Radio Bulgaria își sărbătorește cea de-a 89-a aniversare. De-a lungul acestor ani, media noastră multilingvă a fost nu numai un..
Concurând împotriva a 180 de sportivi din 36 de țări, Rahim Rashaida a obținut o victorie istorică pentru scrima bulgară. Rashaida, care se antrenează la..
Cristian Vladov și Stefan Kiurkciev de la Muzeul de Istorie Naturală din Plovdiv lucrează la un proiect pentru a aduce pești vii din sudul Cercului Arctic..