Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Și bariera de frontieră din portul Svishtov a fost ridicată

Foto: www.svishtov.bg

Bariera de frontieră din portul Sviștov a fost ridicată începând de ieri, 01 ianuriae 2024, iar pe teritoriul portului se mai efectuează controale pentru pasagerii și vehiculele care intră și ies din România cu feribotul Svishtov - Zimnicea

Măsurile compensatorii care ar fi trebuit să fie aplicate la Svishtov după aderarea țărilor noastre la Schengen, nu au fost puse în aplicare.

Începând din 01 ianuarie, la cele trei ieșiri din Svishtov - spre Ruse, spre Pleven și spre Veliko Târnovo, ar fi trebuit, pentru următoarele 6 luni, să fie operaționale puncte de control, unde poliția și autoritățile fiscale ar fi trebuit să verifice aleatoriu vehiculele. Localnicii din orașul Svishtov au precizat pentru BNR că în prezent nu există puncte de control ale poliției la niciuna dintre cele trei ieșiri din orașul de la malul Dunării.

Feribotul Sviștov-Zimnicea, care transportă aproximativ 100 de vehicule pe zi, urmează să își dubleze capacitatea și să lanseze un serviciu de noapte începând cu 6 ianuarie. Informațiile provin de la corespondentul Radioului național, Zdravka Maslyankova.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Traficul este aglomerat la punctul de control Podul Prieteniei de la granița româno-bulgară

Traficul de autoturisme și camioane în zona punctului de trecere a frontierei dintre Bulgaria și România, Podul Prieteniei, este extrem de aglomerat, iar timpul de așteptare este de aproape două ore pe partea română. Motivul este fluxul turistic..

publicat în 15.08.2024 la 16:15

Parlamentul ratifică memorandumul între Bulgaria și România privind cooperarea militară

Parlamentul a ratificat Memorandumul de înțelegere între Ministerul Apărării al Republicii Bulgaria și Ministerul Apărării Naționale al României privind înființarea unui Comandament Regional Component de Operații Speciale, informează BTA. "118 deputați..

publicat în 09.08.2024 la 08:30

Traficul auto și de marfă între Bulgaria și România va crește constant. Se caută soluții

Deși podul peste Dunăre se află în prezent în reparații pe partea bulgară, datorită unei bune coordonări, traficul pe acesta nu numai că nu a scăzut, ci chiar a crescut cu 24-25% pentru autoturisme și este în creștere și pentru camioane. Acest lucru a..

publicat în 05.08.2024 la 13:15