Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Un cetățean marocan, împușcat în timp ce încerca să treacă ilegal granița dintre Turcia și Bulgaria

Foto: BTA

Un cetățean marocan a fost rănit prin împușcare în timpul unei tentative de trecere ilegală a frontierei dintre Turcia și Bulgaria, în apropierea satului Zvezdec, a declarat comisarul șef Anton Zlatanov, directorul Poliției de Frontieră.

Incidentul a avut loc pe 24 iulie, în jurul orei 21:00, când o patrulă a poliției de frontieră a intervenit pentru a opri un grup de aproximativ 20 de migranți care încercau să intre ilegal pe teritoriul Bulgariei, respectiv al Uniunii Europene.

Potrivit autorităților, în timpul operațiunii de dispersare, patru persoane au fugit în direcții diferite pe teritoriul bulgar. Trei dintre ele au fost capturate și s-au predat. A patra persoană, însă, a refuzat să se supună și a atacat un polițist de frontieră. În legitimă apărare, agentul a tras două focuri de avertisment în aer, după care a tras asupra migrantului, rănindu-l în umăr.

Migratul marocan a fost transportat ulterior la un spital din Burgas, unde a primit îngrijiri medicale, au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

De ce în fiecare vară incendiile forestiere ne „surprind”?

De două săptămâni, Bulgaria arde. Sau, mai bine spus, mocnește după ce, joi, comisarul-șef Alexander Dzhartov, directorul Direcției Generale „Protecția împotriva incendiilor și protecția populației”, alături de ministrul de interne Daniel Mitov, a..

publicat în 04.08.2025 la 09:30

Incendiile din Bulgaria au fost localizate, focul din Pirin, sub control

Toate incendiile de amploare de pe teritoriul Bulgariei au fost localizate, iar flăcările care mistuiau zona Pirin au fost complet stinse – a anunțat comisarul șef Alexander Dzhartov, directorul Direcției Generale „Securitate și Protecție a Populației”,..

publicat în 01.08.2025 la 09:30

Achiziția de avioane pentru stingerea incendiilor necesită cel puțin 3 ani

Peste 95% dintre incendiile din țară sunt cauzate de neglijență sau intenție, a declarat premierul Rosen Jeliazkov, după ce a inspectat la fața locului măsurile luate de statul major operativ pentru combaterea dezastrului în regiunea Strumyani...

publicat în 29.07.2025 la 10:30