Procuratura din Sofia a inițiat o procedură preliminară în legătură cu moartea căpitanului Marin Marinov, relatează BTA, citând procuratura.
Procedura a fost inițiată pe 19 mai, la cererea avocatului Mincio Spasov, și vizează uciderea unei persoane aflate sub protecție internațională (articolul 116 din Codul penal). Spasov a anunțat că ancheta a fost încredințată anchetatorului Iasen Todorov. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă în care a fost prezentat apelul personalităților publice, al personalităților culturale și al cetățenilor bulgari către instituții pentru o „poziție adecvată a statului bulgar cu privire la genocidul din Gaza”.
Redactor: Darina Grigorova
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: Primăria orașului Iambol
Prima livrare de gaz azer către Ucraina prin Bulgaria și România Compania energetică de stat ucraineană Naftogaz a semnat primul acord cu compania petrolieră și gazieră de stat azeră SOCAR pentru importul de gaze naturale pe ruta..
Președintele Rumen Radev și-a exprimat aprecierea față de sprijinul acordat de Marea Britanie Bulgariei în protejarea frontierelor externe ale UE. Președintele Radev s-a întâlnit cu ambasadorul britanic în Bulgaria, Nathaniel Copsey, relatează agenția de..
Echipamentele de stingere a incendiilor ar trebui achiziționate pentru Forțele Aeriene, unde există deja o organizație și un echipaj, și nu pentru Ministerul de Interne. Această opinie a fost exprimată de președintele Rumen Radev, care a participat la..
Pentru a șaptea oară la rând, satul Ezereț din Șabla va fi gazda festivalului „Jazz la mare”. În ediția din acest an, care va avea loc pe 9 august în fața..
Bulgaria nu are un calendar confirmat pentru livrarea celor șase avioane de vânătoare F-16 Block 70 pe care le-a comandat din Statele Unite, a declarat..
Măsurile fiscale afectează gospodăriile din România pe fondul unui deficit record România intră într-o perioadă economică dificilă,..