„Odată cu investiția companiei germane de apărare Rheinmetall, Bulgaria devine parte a ecosistemului european de apărare.”, a declarat președintele Rumen Radev în Germania, în cadrul unei conferințe de presă comune cu directorul general al companiei, Armin Papperger, la inaugurarea unei noi fabrici de muniție de înaltă tehnologie în Unterlüß, Saxonia Inferioară.
„La Conferința de securitate de la München, am discutat pentru prima dată posibilitatea dezvoltării în comun a unor proiecte comune în Bulgaria”, a spus Armin Papperger. El a adăugat că Rheinmetall va investi împreună cu guvernul bulgar în două fabrici – una pentru muniție și una pentru pulbere. Potrivit acestuia, fabrica de muniție planificată va produce 100-150 de mii de unități pe an, adică jumătate din capacitatea fabricii din Unterlüß.
În ceea ce privește planurile companiei în Bulgaria, șeful statului a subliniat că nu este vorba doar de o producție comună, ci de dezvoltarea în continuare a parteneriatului strategic pe termen lung cu Germania, de crearea de noi locuri de muncă, introducerea de noi tehnologii, sprijinirea modernizării armatei bulgare și extinderea pieței pentru industria bulgară de armament. El a indicat sistemele autonome și crearea unei întreprinderi comune pentru producția de autovehicule ca posibile domenii pentru parteneriate viitoare.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Joi, temperaturile minime vor varia între 3° și 19°C, în zonele estice ajungând la 15-19°C, iar în Sofia la aproximativ 6°C. Ziua va fi înnorată, cu precipitații abundente. Se așteaptă precipitații abundente în regiunile vestice în timpul nopții și în..
Comisia Anticorupție din Bulgaria investighează o fraudă imobiliară și o schemă de spălare de bani la scară largă legate de „Parcul Istoric”, asociat cu Ivelin Mihailov, liderul partidului Măreție. Printre persoanele arestate se numără soția deputatului..
Partidul de guvernământ și opoziția s-au certat cu privire la procedura reuniunii Comisiei bugetare înainte de votul final asupra bugetului pentru 2006. Asen Vasilev, președintele partidului Continuăm Schimbarea, a încercat să blocheze sesiunea..
2 miliarde de euro în garanții de stat suplimentare și o concesiune acordată Totalizatorul sportiv bulgarfac parte din modificările aduse proiectului de..
„Vedem un plan rațional pentru o pace rapidă din partea președintelui Donald Trump, conform căruia situația de pe câmpul de luptă se dezvoltă extrem de..
„Fac apel la toți reprezentanții Mișcării pentru Drepturi și Libertăți din administrația locală – primari și consilieri municipali – să asigure..