Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Rumen Radev în Germania: Bulgaria devine parte a ecosistemului european de apărare

Foto: Facebook / Румен Радев

Odată cu investiția companiei germane de apărare Rheinmetall, Bulgaria devine parte a ecosistemului european de apărare.”, a declarat președintele Rumen Radev în Germania, în cadrul unei conferințe de presă comune cu directorul general al companiei, Armin Papperger, la inaugurarea unei noi fabrici de muniție de înaltă tehnologie în Unterlüß, Saxonia Inferioară.

La Conferința de securitate de la München, am discutat pentru prima dată posibilitatea dezvoltării în comun a unor proiecte comune în Bulgaria”, a spus Armin Papperger. El a adăugat că Rheinmetall va investi împreună cu guvernul bulgar în două fabrici – una pentru muniție și una pentru pulbere. Potrivit acestuia, fabrica de muniție planificată va produce 100-150 de mii de unități pe an, adică jumătate din capacitatea fabricii din Unterlüß.

În ceea ce privește planurile companiei în Bulgaria, șeful statului a subliniat că nu este vorba doar de o producție comună, ci de dezvoltarea în continuare a parteneriatului strategic pe termen lung cu Germania, de crearea de noi locuri de muncă, introducerea de noi tehnologii, sprijinirea modernizării armatei bulgare și extinderea pieței pentru industria bulgară de armament. El a indicat sistemele autonome și crearea unei întreprinderi comune pentru producția de autovehicule ca posibile domenii pentru parteneriate viitoare.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Președintele Rumen Radev: Pacea în Ucraina va fi scrisă de învingători

„Vedem un plan rațional pentru o pace rapidă din partea președintelui Donald Trump, conform căruia situația de pe câmpul de luptă se dezvoltă extrem de nefavorabil pentru Ucraina, iar el încearcă să prevină un scenariu și mai grav și victime..

publicat în 25.11.2025 la 15:00
Delian Peevski

„DPS – Un nou început” solicită menținerea impozitelor locale la același nivel în 2026

„Fac apel la toți reprezentanții Mișcării pentru Drepturi și Libertăți din administrația locală – primari și consilieri municipali – să asigure securitatea și previzibilitatea pentru cetățeni și să ia măsurile necesare pentru a menține toate taxele și..

publicat în 25.11.2025 la 13:30

Premierul: Bulgaria este pregătită să participe la găsirea de soluții pentru pace

„În calitate de stat membru al UE și aliat în NATO, Bulgaria este pregătită să participe la găsirea de soluții pentru pace și securitate”, a decarat premierul Rosen Jeliazkov la reuniunea informală a liderilor statelor și guvernelor din UE. Potrivit..

publicat în 25.11.2025 la 10:30