Echipajul unui vas de marfă sub pavilion camerunez, alcătuit din zece marinari ucraineni, a fost salvat în urma unei operațiuni coordonate de Centrul Maritim de Coordonare din Varna, a declarat șeful acestuia, Rumen Nikolov.
Nava „EILEEN” s-a scufundat rapid din cauza unei găuri apărute în cocă, la aproximativ 140 de mile est de Varna. Semnalul de urgență a fost primit de centrul maritim la ora 13:14, duminică, 12 octombrie.
La locul incidentului au fost trimise o navă de patrulare de frontieră din Bulgaria, o ambarcațiune din România, o navă auxiliară din Turcia, aflată în apropiere, precum și un elicopter al Forțelor Navale Bulgare, a anunțat Ministerul Transporturilor.
Echipajul a părăsit nava cu ajutorul a două plute de salvare, iar până la ora 19:31 marinarii au fost preluați de vasul turcesc „Murat Ilhan”, aflat cel mai aproape de zona naufragiului. Ulterior, cei salvați au fost evacuați cu elicopterul în Turcia.
Potrivit autorităților, nu există pericol pentru mediul înconjurător, transmite Radio Varna.
Tradus și publicat de Iulia BahovskiParlamentul a adoptat definitiv modificările la Legea apărării. Acestea extind posibilitățile de declarare a stării de urgență și de activare a forțelor armate. Se introduce posibilitatea de a folosi arme împotriva dronelor în timpul pazei și apărării..
Astăzi, la Sofia, are loc o conferința internațională Regional Defence Summit 2025. Evenimentul reunește miniștri ai apărării, reprezentanți ai Uniunii Europene și ai NATO, lideri din industrie, investitori și inovatori care propun soluții tehnologice de..
Bulgaria și Vietnamul ar trebui să profite la maximum de pozițiile lor geografice strategice – Vietnamul în Asia de Sud-Est și Bulgaria în Europa de Sud-Est – acționând ca o poartă de acces pentru bunuri și servicii din Asia către Europa, a declarat joi..
„Facem apel către Rusia să înceteze acțiunile inacceptabile de bruiaj al semnalelor de satelit ale țărilor europene”, au declarat reprezentanții..
Nava de cercetare științifică „Sf. Sf. Chiril și Metodiu” (NIC 421) a plecat din Varna după o ceremonie festivă de despărțire desfășurată în portul..