Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Ministrul german de externe Johann Wadephul comentează procesele din Orientul Mijlociu în timpul vizitei sale la Sofia

Foto: BTA

În timpul vizitei sale în Bulgaria, care a coincis cu semnarea acordului de la Gaza în stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh, ministrul german de externe Johann Wadephul a comentat încetarea focului între Israel și Hamas.

“Aceasta este prima etapă dificilă pe care am reușit să o finalizăm cu succes, în special în ceea ce privește ostaticii, care au suferit nenumărate chinuri. Așteptam, de asemenea, să vedem care va fi rezultatul”, a declarat Wadephul. Potrivit acestuia, acum trebuie să depunem eforturi pentru a pune capăt crizei umanitare din Gaza.

“Cu acest acord, pacea în regiune este departe de a fi realizată. Sunt necesare multe alte măsuri. Mulți șefi de stat și de guvern se întâlnesc pentru a ajunge la o soluție legată de crearea a două state, pe care o susținem în prezent”, a spus Wadeful.

“Trebuie să fim atenți la ceea ce se întâmplă în Europa. Vedem agresiunea crescândă a Rusiei, precum și amenințarea hibridă. Dronele deasupra aeroporturilor noastre, atacurile cibernetice, actele de sabotaj în Marea Baltică și încălcările spațiului aerian al aliaților de-a lungul flancului estic al NATO – ne opunem acestui lucru în mod sensibil, dar decisiv”, a declarat ministrul german de externe într-o declarație comună după întâlnirea cu omologul său bulgar Gheorg Gheorghiev. 

Editat de Ivo Ivanov

Publicație în limba română: Vlad Mitev 




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Sofia comemorează victimele Holodomorului

Cetățeni, personalități publice și reprezentanți ai vieții politice au adus un omagiu victimelor Holodomorului din 1932-1933 în cadrul unei slujbe comemorative la Biserica Sf. Nedelea (Sf. Duminică), a raportat BGNES. Printre cei prezenți pentru a cinsti..

publicat în 21.11.2025 la 17:45

Parchetul European investighează fraude cu subvenții agricole în Bulgaria

În cadrul unei anchete conduse de Parchetul European (EPPO) la Sofia, poliția a efectuat săptămâna aceasta mai multe percheziții și confiscări pe baza suspiciunii de fraudă cu subvenții agricole din partea UE, a raportat BTA, citând informații publicate..

publicat în 21.11.2025 la 16:15
Viosa Osmani

Evoluții în Balcani

Kosovo se îndreaptă spre alegeri anticipate după nouă luni de încercări eșuate de formare a unui guvern Președintele Kosovo, Vjosa Osmani, a dizolvat Parlamentul, relatează Koha Ditore. Decizia a fost luată după ce cabinetul propus de Glauk..

publicat în 21.11.2025 la 14:45