Eмисия новини
от часа

Prima parte: De la Dunăre, prin Marea Neagră până la Marea Marmara

Radio Bulgaria l-a invitat pe prof. Zdravko Popov, profesor la Universitatea din Sofia, să comenteze relațiile Bulgariei cu țările vecine din Balcani în 2023. Popov este un diplomat de carieră, unul dintre fondatorii și primul director al Institutului..

29.12.23 15:30 |

Nu există condiții suplimentare pentru intrarea în Schengen

„Nu s-au impus condiții suplimentare pentru intrarea Bulgariei în Schengen, de la începutul lunii martie, pe cale aeriană și maritimă”, a declarat premierul Nikolai Denkov.  Împreună cu vicepremierul Maria Gabriel, acesta a participat la o întâlnire cu..

29.12.23 10:30 |
Nikolay Denkov

Nikolay Denkov: Austria este de acord să accepte Bulgaria și România pe calea aerului și pe mare

Austria s-a angajat să continue negocierile privind deschiderea și a frontierelor terestre, a declarat premierul Nikolai Denkov în cadrul ședinței de guvern pe tema aderării bulgare la Schengen. "Aceste negocieri vor fi combinate cu un sprijin..

28.12.23 15:45 |

Bulgaria și România intră în Schengen în martie 2024 pe calea aerului și pe mare

La 23 decembrie 2023, s-a ajuns la un acord politic cu ministerele de interne austriac și bulgar pentru extinderea spațiului Schengen din martie 2024 la România și Bulgaria pe cale aeriană și maritimă. Acest lucru a fost comunicat de Ministerul român de..

28.12.23 14:15 |

Conform Henley Passport Index, Bulgaria și România, se află printre țările cu cele mai bune pașapoarte din lume

Bulgaria și România, alături de Monaco și de România, ocupă locul 14, cu acces fără vize la 177 de destinații din totalul de 227. Pașaportul din Singapore se află în fruntea clasamentului din luna iulie, permițând titularilor să călătorească fără..

28.12.23 12:30 |

Schengen este o cauză comună pentru Bulgaria și România, dar în ce măsură acționează cele două țări în mod concertat?

În așteptarea poziției finale a Austriei cu privire la aderarea Bulgariei și României la spațiul Schengen, reamintim opiniile a doi experți cu privire la propunerea austriacă făcută la începutul lunii decembrie de a rezolva problema prin deschiderea..

22.12.23 18:15 |

Alături: evenimente cu adresă balcanică

Guvernanții din Serbia câștigă alegerile parlamentare anticipate Formațiunea "Serbia împotriva violenței" a anunțat că va face apel împotriva rezultatelor anunțate ale alegerilor parlamentare din 17 decembrie. Aceștia vor cere anularea..

22.12.23 12:15 |
Ambasadorul bulgar la București E.S. Radko Vlaicov

Ritmul de acțiune din Balcani trebuie să ajungă din urmă standardele europene

Bulgaria și România, pe toată perioada aderării la UE, au acționat ca membri potențiali și au susținut politica externă de securitate comună, a declarat ambasadorul Bulgariei în România, Radko Vlaicov, înaintea forumului "Europa în Balcani: Un viitor..

20.12.23 14:15 |

Evoluțiile din Balcani

România va înființa un centru logistic pentru refacerea Ucrainei În cadrul unei conferințe privind restaurarea Ucrainei și rolul strategic al României în stațiunea Sinaia, experți români și străini au discutat despre provocările restaurării..

15.12.23 15:30 |
Amfiteatrul din Plovdiv

România va deschide Consulat Onorific la Plovdiv

Consiliul bulgar de Miniștri și-a dat acordul pentru deschiderea Consulatului Onorific al României, cu sediul în localitatea Plovdiv și o circumscripție consulară care acoperă teritoriul județelor Plovdiv, Loveci, Gabrovo, Haskovo, Kargiali, Smolian,..

06.12.23 18:00 |
Всички новини: днес | вчера

Горещи теми

Войната в Украйна